P / prŏbātor
noun

prŏbātor

gen. prŏbātōris · gender masculine · decl. 3rd
an approver
an approver (rare but class.): quid interest inter suasorem facti et probatorem? Cic. Phil. 2, 12, 29: rationis, id. Caecin. 29, 85: ingenii, Ov. P. 2, 2, 106: malorum improbator, bonorum probator, App. de Deo Socr. 16.—
A trier; examiner
A trier, examiner (eccl. Lat.), Vulg. Jer. 20, 12.